Icoane

RASTIGNIREA LUI IISUS

Atunci ostasii dregatorului, ducand ei pe Iisus in pretoriu, au adunat in jurul Lui toata cohorta , si dezbracandu-L de hainele Lui, I-au pus o hlamida rosie. Si impletind o cununa de spini, I-au pus-o pe cap si in mana Lui cea dreapta trestie; si, ingenunchind inaintea Lui, isi bateau joc de El, zicand: Bucura-Te, regele iudeilor! Si scuipand asupra Lui au luat trestia si-L bateau peste cap. Iar dupa ce L-au batjocorit, L-au dezbracat de hlamida, L-au imbracat cu hainele Lui si L-au dus sa-L ratigneasca. Si iesind, au gasit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit sa duca crucea Lui. Si venind la locul numit Golgota, care inseamna: locul Capatinii, I-au dat sa bea vin amestecat cu fiere; si, gustand, nu a voit sa bea. Iar dupa ce L-au rastignit, au impartit hainele Lui, aruncand sorti, ca sa se implineasca ceea ce s-a zis de proorocul: “Impartit-au hainele Mele intre ei, iar pentru camasa Mea au aruncat sorti.” Si ostasii, sezand, Il pazeau acolo. Si deasupra capului au pus vina Lui scrisa: Acesta este Iisus, regele iudeilor. Atunci au fost rastigniti impreuna cu El doi talhari, unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Iar trecatorii Il huleau, clatinandu-si capetele, si zicand: Tu, Cel ce darami templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-Te pe Tine Insuti! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce! Asemenea si arhiereii, batandu-si joc de El, cu carturarii si cu batranii, ziceau: Pe altii i-a mantuit, iar pe Sine nu poate sa Se mantuiasca! Daca este regele lui Israel, sa Se coboare acum de pe cruce, si vom crede in El. S-a increzut in Dumnezeu: Sa-l scape acum, daca-L vrea pe El! Caci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu. In acelasi chip Il ocarau si talharii cei impreuna-rastigniti cu El. Iar de la ceasul al saselea, s-a facut intuneric peste tot pamantul, pana la ceasul al noualea. Iar in ceasul al noualea a strigat Iisus cu glas mare, zicand: Eli, Eli, lama sabahtani? adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? Iar unii dintre cei ce stateau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie il striga Acesta. Si unul dintre ei, alergand indata si luand un burete, si umplandu-l de otet si punandu-l intr-o trestie, Ii da sa bea. Iar ceilalti ziceau: Lasa, sa vedem daca vine Ilie sa-L mantuiasca. Iar Iisus, strigand iarasi cu glas mare, Si-a dat duhul. Si iata, catapeteasma templului s-a sfasiat in doua de sus pana jos, si pamantul s-a cutremurat, si pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat. Si iesind din morminte, dupa invierea Lui, au intrat in cetatea sfanta si s-au aratat multora. Iar sutasul si cei ce impreuna cu el pazeau pe Iisus, vazand cutremurul si cele intamplate, s-au infricosat foarte, zicand: Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!

Matei 27. 27-54

PROOROCUL ILIE
Acesta era feciorul lui Sovac, preotul Legii vechi, locuind in cetatea Tesve, din Galaad, de dincolo de Iordan, de unde si numele Proorocului, Iliie Tesviteanul, si a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea lui Ahab, regele evreilor.
Marele Prooroc Ilie a savarsit multe fapte minunate: A inviat pe fiul vaduvei din Sarepta Sidonului, a vazut pe Dumnezeu, la muntele Horeb "in vant subtire", pe cat este cu putinta omului a-L vedea, a despartit Iordanul, lovindu-l cu cojocul, trecand ca pe uscat, si a stat inaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Fata, pe Tabor. Iar, cand s-au sfarsit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri intr-un vartej de flacari si intr-un car de foc. Sfanta Scriptura si traditia Bisericii ne spun ca Sfantul Ilie va veni, iarasi, pe pamant, la sfarsitul veacurilor, ca Inainte mergator, la cea de a doua venire a lui Hristos, in slava.

MAICA DOMNULUI INDURERATA
Icoana o reprezintă pe Maica Domnului Îndurerată privind la simbolul durerii sale - Iisus răstignit



INGER
Cuvântul înger înseamnă "mesager" sau "trimis" şi acest cuvânt exprimă natura serviciului angelic făcut oamenilor. La îngeri ne referim de asemenea ca la "Puteri ale Paradisului fără de trup". Îngerii sunt organizaţi în câteva ordine angelice, sau Ierarhii Îngereşti.

Ca şi întreaga creaţie, îngerii sunt creaţi de Dumnezeu, din nimic, nu din ceva preexistent şi nici din fiinţa lui Dumnezeu. Învăţătura Bisericii despre îngeri are la baza datele Sfintei Scripturi. Chiar dacă referatul biblic despre creaţie nu vorbeşte în mod precis, determinat, despre crearea îngerilor, acest adevăr este exprimat prin cuvintele: "La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul" (Facere 1, 1). Cerul înseamnă lumea spirituală a puterilor cereşti, a îngerilor, iar pământul, lumea materială. Existenţa îngerilor este afirmată, însă, în mod clar, şi în multe locuri din Sfânta Scriptură, de la prima ei carte până la ultima. Astfel, după scoaterea din rai a primilor oameni, îngerii păzeau drumul spre pomul vieţii (Facere 3, 24), un înger a oprit pe Avraam de a jertfi pe fiul sau Isaac (Facere 22, 11) ; Iacob vede în vis, la Betel, îngeri ai lui Dumnezeu suindu-se şi coborând pe o scara între cer şi pământ (Facere 28, 12-13) ; îngerul Domnului se arată lui Balaam (Numeri 22, 22 şi următoarele).

Îngerii slujesc lui Iisus după ispita din pustie (Matei 4, 11) şi tot un înger Îl întăreşte în grădina din Ghetsimani (Luca 22, 43). îngerii vestesc femeilor mironosiţe învierea lui Hristos (Matei 28, 2-8 ; Marcu 16, 5-8 ; Luca 24, 4-8 ; Ioan, 20, 12) ; un înger se arată apostolilor la înălţare şi le anunţă a doua venire întru mărire a Mântuitorului (Fapte 1, 10, 11).

Starea morală actuală a îngerilor buni este una de sfinţenie şi de ne-păcătuire, dar nu prin însăşi natura lor, ci prin harul divin. Conlucrând cu harul divin, îngerii s-au desăvârşit în bine, aşa încât nu pot sa păcătuiască. Deci nepăcătuirea îngerilor este rezultatul rezistenţei lor faţă de ispite, al persistenţei în bine şi al întăririi prin harul dumnezeiesc.

Sfintii Imparati Constantin si Elena

Constantin cel Mare, imparat roman (306-337), a devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Imparatul va insemna toate steagurile armatei sale cu semnul sfintei cruci si va intra biruitor in Roma. Prin Edictul de la Milano (313) a acordat libertatea de cult a crestinismului, acesta devenind religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare.