Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, în parteneriat cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” organizează, cu prilejul sfintelor sorbitori de Paști, expoziția naționalǎ Patimile și Învierea Mântuitorului în creația populară contemporană, în perioada 6 - 25 aprilie 2012, la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, str. Schitu Măgureanu nr. 4, București.
Expoziția - icoane pe sticlă și pe lemn, artă naivă - va oferi publicului o selecție dintre cele mai valoroase lucrări ale unor cunoscuți creatori contemporani din București și din țară.
Vor expune icoane pe sticlă și pe lemn: Victoria Daniela Burnete, Ileana Maria Partenie, Paula Adelina Sasu, Sorina Voju (Alba), Cecilia Cişmaşu, Stela Costache, Alexandru-Robert Kosa, Maria Măciucă, Claudiu Neagoe, Elena Savu, Rudy Walter (București), Adina Ștefanescu (Brăila), Grigore Dejeu, Dana Ilea (Cluj-Napoca), Mihaela Bercea, Silvia Duşan, Ștefan Letea, Ioana Voicu (Hunedoara), Gabriela Arsene, Ligia Ioniţǎ, Elena Popa (Ilfov) Georgeta Maria Iuga (Maramureș), Rodica Buşcu, Ovidiu Daniel Gǎlan (Suceava) ş.a.
Pe simeze vor fi expuse, de asemenea, lucrări ale unor apreciați pictori naivi contemporani: Ana Boţa (Alba), Nicolae Burcă (Argeș), Ioan Măric, Maria Margoş, Catinca Popescu (Bacău), Viorica Farkas, Gustav Ioan Hlinka, Doina Mariţa Hlinka, (Caraș-Severin), Lucica Ciobanu, Costel Iftinchi (Iași), Denisa Mihǎilǎ, Sorin Smultea (Timiș), ş.a.
Vernisajul va avea loc vineri, 6 aprilie a.c., ora 14.00, la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” (stația de metrou Izvor).
Expoziția va fi deschisă în perioada 6 - 25 aprilie 2012, de luni până sâmbătă, între orele 10 - 18; expoziția este închisă în perioada sărbătoririlor de Paști.
„Adevărul” contra lui Alex Jones
Acum o săptămână